Sunt trestia frântă...

În tăcerea nopții adânci,
Unde visele se împletesc,
Inima-mi bate cu foc;
În cerul meu, stinse lumini.
Pentru Tine, treaz mi-e dorul,
Martore stele, ce-mi simt fiorul.
Lumina lor mă călăuzește,
Privirea mea, pe a Ta o întâlnește.
Mă înspăimântă întunericul nopții,
Când trec pe la răscrucile vieții.

Trec anii, curg ca apa din stâncă,
S-au dus, au uitat să se întoarcă...
Trecut rămas în deșert-amintire,
Rătăciți în albume îngălbenite,
În praful dunelor apuse,
Oaze cu dor și vise uscate...
Trecută vreme, cânt uitat,
Portativul vieții, notele le-a pierdut.
Versuri rămase fără rime,
Arse cu strune, viori ruginite...

Scârțâie melodia trăită în clipe,
Departe bucurie de tristețe...
Departe-i cerul de pământ,
Călătoria greu m-a frânt.
Amară, crudă așteptare,
Speranțe pierdute prin zare...
Iubirea mea, jar nestins,
Cerul e greu de atins...
În mâna Ta mi-am pus viața,
Doamne, ce faci cu ea?

Ascultă-mi ruga, șoptitul glas,
Tu ești tot ce mi-a rămas...
Doresc să văd a Ta venire,
Te aștept azi, Te aștept și mâine.
Aștept în zori, aștept în noapte,
Mă arde dorul de a mea casă,
De Dumnezeu, care mă așteaptă...
Sunt eu, trestia frântă,
Ce a prins viață!
Ca o iederă urc spre casă.

Rodul ascund în inimă,
Fac lanț viu din vreje-frunze,
De cer o leg prin unde.
Nu Te pierd prin calea înverșunată,
Trupul meu, tavă argintată
Plină cu fructe parfumate,
Adunate din dureri, greutăți, lacrime...
Cu Tine alături prin viață,
Te laud, Îți mulțumesc în dimineață,
În nopți cu lună plină...

Chiar prin întunecime
Voi lumina prin calea îngustă;
Calea largă o las la spate...
Voi urca ca vulturul spre zări,
Ca albul porumbel, despic nori,
Nu renunț la Tine niciodată,
Ești Tatăl meu, a mea viață!

Toma Coca, Alghero/24/03/2026